vineri, 5 septembrie 2014

Van Cleef & Arpels Midnight in Paris

Noi femeile avem multe vicii. Ne plac fardurile colorate, pantofii de calitate cu tocuri ametitoare, gentile de piele moale in care ne gazduim toate secretele si desigur, un parfum deosebit, cu poveste, ne fura mintile. Avem tendinta de a crede ca universul viciilor feminine si al celor masculine nu au nimic in comun. Nimic mai gresit. Intamplarea a facut sa dau peste un barbat pretentios nevoie mare la parfumuri si cu nas sensibil. Cele care aveti langa voi un astfel de exemplar stiti prea bine cat de dificila e misiunea surprinderii placute cu o noua aroma.

Dupa ani de zile in care gusturile noastre la parfum au fost fix pe dos, (mie imi plac parfumurile barbatesti fresh, acvatice, lui cele grele, condimentate; lui ii plac parfumurile de dama usoare, fructate, mie imi plac cele cu note misterioase, orientale) am inceput incet sa gasim si ceva taram comun. Asa ca mi-am luat inima in dinti si mi-am asumat riscul unui cadou parfumat la aniversarea celor 6 ani de casnicie care s-au petrecut in 30 august. 

Am vrut ceva altfel, am vrut un fel de poveste intr-o sticla si dupa cautari febrile m-am oprit la Van Cleef &Arpels Midnight in Paris. De ce acesta si nu altul? Ei bine, sunt multe de spus.

Casa Van Cleef & Arpels, celebra la origini pentru bijuteriile exclusiviste si ceasurile "speciale" a luat nastere asa cum apar toate lucrurile deosebite pe lume: dintr-o poveste de iubire. Estelle Arpels, fiica unui comerciant de pietre pretioase si Alfred Van Cleef, fiul unui specialist in prelucrarea pietrelor, s-au indragostit si s-au casatorit in 1895. De aici a fost doar un pas pana la visul lor de a crea ceva impreuna, ceva care sa ramana peste generatii. Alfred l-a ales ca asociat pe fratele lui Estelle, Charles, un om de afaceri experimentat care a preluat administrarea boutique-ului deschis in 1906 la Paris, in Place Vendome. Au reusit pe parcursul anilor sa transforme numele Van Cleef & Arpels intr-un sinonim al bijuteriilor de lux cu finisaje de o calitate exceptionala. Bijuteriile lor au continuat sa spuna povestea de dragoste care a dus la infiintarea initiala a afacerii. 

sursa aici
Si cum nici o casa de lux cu traditie franceza nu poate sa stea departe de universul parfumurilor, in 1976, Van Cleef & Arpels a prezentat lumii primul parfum, First for Woman. Au urmat alte sticle in care au incercat sa imbutelieze arome unice, care sa spuna o poveste. 

Eu m-am indragostit de acest brand acum cativa ani, cand am descoperit parfumul Van Cleef & Arpels Feerie, o aroma suava, jucausa, care te duce imediat cu gandul la dansul nimfei care odihneste pe capacul bijuterie al sticlei. Am ramas fascinata de sticlele deosebite ale parfumurilor acestei case, sticle care vorbesc despre traditia in fabricarea bijuteriilor. Nu am ajuns inca sa il am pe Feerie, dar stiu ca intr-o zi va fi al meu.

M-am cam intins cu povestile dar era esential sa va dau aceste detalii. Midnight in Paris a aparut ca o completare a unei colectii inedite formata dintr-un ceas si butoni (din aur alb si diamante) pentru barbatul misterios, indragostit de noptile instelate ale Parisului. La aceste accesorii elegante si atemporale Domitille Bertier, creatorul parfumului a alaturat o aroma "contemporana, fresh cu note de piele si flori".

sursa aici
sursa aici


Sticla albastru inchis cu irizatii mov si aurii, ca cerul noptii pariziene, cu constelatiile imprimate pe ea m-a atras ca un magnet. Mi s-a parut perfecta pentru ocazia cu care aveam sa o daruiesc. Parisul indragostitilor intr-o sticla. 

Notele de varf ale parfumului, lamaie, bergamota si rozmarin se simt foarte distinct imediat ce parfumul e aplicat. E citric dar pudrat, insinuant, persistent. Notele de mijloc piele, ceai verde si lacramioare sunt oarecum surprinzatoare. In general notele florale nu se regasesc in parfumurile barbatesti, cu atat mai putin in astfel de combinatii. Ei bine, rezultatul e unul fascinant. Pe pielea sotului meu parfumul e 100% masculin in acest punct, pe pielea mea (da, l-am testat si pe mine) se simt lacramioarele mult mai puternic si pot sa declar cu mana pe inima ca Midnight in Paris poate sa devina Unisex. Notele de baza dezvaluie latura misterioasa a parfumului, o combinatie de boabe tonka, ambra, migdale si tamaie. Eu simt cel mai clar spre final migdalele si boabele tonka, un dulce amarui subtil care te insoteste la fiecare miscare.

Pot spune ca am reusit sa gasim un parfum care ne place la nebunie si mie si lui. E si tineresc, jucaus in primele cateva ore si clasic, misterios dupa un timp. E echilibrul perfect pentru barbatul modern din punctul meu de vedere. Fatetele sensibile si dure ale personalitatii masculine sunt surprinse exact asa cum trebuie.


Am tot zis parfum dar de fapt eu am luat varianta Eau de Toilette (varianta eau de parfum nu mai era disponibila la acel moment), iar persistenta este ok, undeva la 7-8 ore. Pentru un parfum cu o astfel de poveste si o compozitie complexa si inedita eu zic ca pretul este unul imbatabil pe Aoro, avand in vedere ca l-am vazut in parfumerii cu mult mai piperat. Si pentru ca stiu ca aceasta e o intrebare frecventa, da, parfumul este cu siguranta original. Am verificat si codul pe Checkcosmetics, desi nu prea aveam dubii. Eu una nu am nici un fel de reticenta legata de originalitatea parfumurilor luate de pe acest site.

Acum vine vestea trista, aflata in timp ce citeam detalii pe Fragrantica. Luna trecuta, productia acestui parfum a fost oprita si incet el va disparea de pe piata. Daca va stiti sotii iubitori ai acestui parfum, faceti stocuri. Daca v-am starnit interesul cu recenzia mea, cumparati-l, desi riscul sa va indragostiti de el e imens. Eu nu pot sa nu remarc inca o data comicul situatiei: de cate ori s-a intamplat sa descopar un ceva care sa se potriveasca perfect cu mine (sau cu noi in acest caz) acel ceva a disparut de pe piata. Parfumul meu semnatura nu s-a mai fabricat, rujurile care imi plac sunt mereu editie limitata. Oare sa cred ca am un soft spot pentru iubiri imposibile? Se pare ca cel putin in lumea cosmetica, asa e!

Eu stiu sigur ca la colectia mea se vor adauga la un moment dat cel putin doua din parfumurile Van Cleef&Arpels: Feerie si Oriens. Sticlutele decorative ar arata excelent pe masuta mea cu potiuni si lotiuni, nu credeti?

4 comentarii:

  1. Un parfum care mi-a starnit curiozitatea, nu numai datorita aromei pe care ne-ai descris-o ci si datorita design-ului atragator al ambalajului.
    E pe lista! :)
    Pupicius

    RăspundețiȘtergere
  2. Etee, parfumul e parfum, fie ca e apa de toaleta sau de parfum. Am mai avut eu o clienta acum o vreme care numai cu apa de toaleta era in gura. Da' zi-i femeie parfum, ca nu te doare gura, imi venea sa ii spun. :)))
    Pare interesant, mie imi plac mult parfumurile barbatesti, majoritatea lor. Bine, stand cu nasul in ele tot timpul, e greu sa nu le indragesc. Mai putin alde 1 Million care desi miros bine, mi se par extrem de comune, comerciale, zi-le cum vrei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos l-ai descris, chiar m-ai făcut curioasă și o să-l încerc. Îmi plac mult bijuteriile lor și nu încetează să mă suprindă la fiecare colecție. O duminică liniștită :*

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu m-am indragostit de bijuteriile si ceasurile Van Cleef & Arpels... ma consolez insa cu gandul ca n-o sa am ocazia sa port niciodata asa ceva :)) Tocmai ce m-am intors din vacanta si de-abia asteptam sa intru pe blogul tau, mi-a sarit in ochi "van Cleef" si deja zambeam cu gura pana la urechi !!! Am cumparat Feerie pt. sticluta, evident, dar nu am gresit, imi place si parfumelul la nebunie, mergea un picut mai "acrisor" totusi. Si chiar aveam in plan "Midnight in Paris" pt. logodnicul meu si pt mine, uneori :P (si mie imi plac unele parfumuri barbatesti) Si Feerie apa de toaleta, ca sa am si sticluta cealalta :D Am luat mostre imi plaaaaac, sa vedem cu persistenta cum sta, pe mine nu prea rezista nimic.
    Hugs, Alina

    RăspundețiȘtergere