Leandrul alb - Recenzie de carte

Ca de cand n-am mai postat... Intre recenzia de saptamana trecuta si cea de azi ar fi trebuit sa fie vreo cateva articole. N-a fost sa fie insa si azi e musai sa va povestesc despre ultima carte citita (de fapt penultima, ca ieri am mai dat gata una subtirica). Mi-a placut prea tare ca sa mai astept!

Leandrul alb  de Janet Fitch e o poveste intensa despre dragostea de mama, destine spulberate, supravietuire si regrete. E o poveste care m-a prins atat de tare in mrejele ei incat mi-a fost greu sa o las din mana pentru a face treburile alea enervante din viata de zi cu zi.

Ingrid e o femeie cum rar gasesti. Genul de personalitate magnetica pe care o descoperi periculoasa abia cand esti prea aproape sa mai poti fugi. O artista cinica, rece, calculata, pentru care viata ei e mai presus de a oricui altcuiva. Genul de personaj care te copleseste si pe care nu iti dai seama dacail detesti sau ai vrea sa ii semeni.

Crima pasionala savarsita de Ingrid e punctul de plecare al actiunii. Frunzele de leandru otravite ii vor aminti mereu lui Astrid, fiica acesteia de clipa in care a fost despartita de mama sa. 


Din acel moment pentru Astrid incepe o lunga peregrinare in familii adoptive temporare. In fiecare dintre ele soarta ei e un pic schimbata, o noua rana se adauga unei intregi panoplii si o noua caramdia e zidita in personalitatea sa, aceea independenta de imaginea strivitoare a marii personalitati a mamei sale. 

Cartea asta e atat de bine scrisa din punctul meu de vedere incat am savurat fiecare rand. Personajele sunt conturate cu o forta care te face sa le vezi aievea, actiunea te tine prizonier intr-o lume pe care o recunosti pentru ca a devenit a ta. Suferi, plangi, iti imaginezi cum ai actiona tu in anumite situatii. Te revolti, strangi din dinti si din pumni si speri la ce e mai bine.

Din punctul meu de vedere deznodamantul cartii nu e satisfacator, as zice ca ramane partial suspendat desi teoretic povestea "s-a inchis". Desigur, e posibil ca aceasta senzatie sa existe doar in mintea mea, nu luati de bun ce va spun. 

As fi tare curioasa sa vad si ecranizarea acestei carti. Deja nu mai fac planuri pentru ca am pe lista "de vazut" atat de multe ecranizari de le-am pierdut sirul si totusi nicicum nu imi fac timp de vreun film. Tot cartile imi raman prietenii cei apropiati.

Din pacate am observat cautand in libraria online frecventata de mine ca aceasta carte nu mai este pe stoc. Am dat insa de alta carte a lui Janet Fitch, Paint it black , pe care stiu sigur ca vreau sa o citesc pentru a vedea daca stilul autoarei ramane acelasi.

Daca ar fi sa recomand o singura carte dintre cele pe care le-am citit in ultimele 3-4 luni, pot afirma cu tarie ca aceasta ar fi! Si am citit ceva carti bune in ultima vreme, asa ca asta spune ceva. Voi ati citit cartea asa? Ce impresie v-a lasat? Daca nu ati citit-o, v-ar tenta?


Share:

5 comentarii

  1. Foarte interesanta povestea,chiar m-ai facut curioasa :) Pupici

    RăspundețiȘtergere
  2. Pff, ce curioasă m-ai făcut! Sună a poveste care m-ar prinde rău! :D
    Eu sunt invers, mi-e mai ușor să mă uit la filme sau seriale, că pot în timpul ăla să fac alte chestii (să lucrez pe laptop, să mănânc, să-mi fac unghiile... din astea), pe când la carte nu merge așa, uit oricum de toate treburile dacă mă prinde rău. :)) Și totuși nici măcar pentru filme nu prea am avut timp în ultima vreme.

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca ti-a placut inseamna ca e musai, musai sa ajunga si pe la mine.S-a notat!
    O vreau si eu! :D
    Pupicius

    RăspundețiȘtergere
  4. Te-am nominalizat la The Liebster Blog Award! Vezi aici detaliile şi regulile: http://beau-typhoon.blogspot.ro/2015/07/the-liebster-award-q.html

    RăspundețiȘtergere
  5. Tocmai am terminat-o si eu acum cateva zile. Filmul l-am vazut acum ceva timp si e printre preferatele mele, merita vazut. Dar cartea este mult mai misto, nu am putut sa o las din mana pana nu am terminat-o.

    RăspundețiȘtergere