vineri, 14 august 2015

Paint it black. Destin in negru - recenzie de carte

 Chiar daca orele de citit mi s-au imputinat pe timpul verii, colindatul saptamanal pe libraria online de unde imi fac cam toate comenzile a ramas lege! Va spuneam inca de cand am recenzat Leandrul alb de Janet Fitch ca vreau neaparat sa citesc si cealalta carte a ei Paint it black. Destin in negru,

Nu am rezistat mult tentatiei si volumul a intrat repejor in posesia mea. Va spun sincer ca am citit cu disperarea cartea asta, m-a prins de nu se poate si chiar e genul de carte pe care l-as recomanda oricand. Ma bucur enorm cand descopar literatura contemporana de calitate, bine scrisa, cu miez bun si mesaj puternic si proza lui Janet Fitch intra cu siguranta in aceasta categorie.

Paint it black. Destin in negru e genul de roman care te scalda intr-o cada cu apa rece. Te palmuieste si te scuipa, doar doar o sa intelegi ca realitatea nu e roz. E o carte cu invelis dur, care te va soca pe alocuri si te va face probabil sa iti imbini sprancenele a dezaprobare daca suferi de pudibonderie. Un volum despre contraste. Contraste sociale, contrast intre bine si rau, intre pofta de viata si pofta de moarte.

Josie Tyrell e o tanara pentru care Los Angeles e doar partial visul pe care l-a sperat cand a plecat din familia ei abuziva, plina de paria, familia care i-a pus semnul rosu al ratarii in frunte. Lupta ei pentru supravietuire zilnica i-a intersectat drumurile cu oameni interesanti. Model pentru artisti, obisnuita a cercului punk rock din anii 80, Josie e genul de fata cu care viata n-a fost prea blanda. Totul e schimbat insa de cand a intalnit dragostea adevarata, pe studentul la Arte Michael Faraday, fiul unei renumite pianiste. El o introduce intr-o lume care altfel i-ar fi fost definitiv negata, o lume a elegantei, a culturii, a viselor marete.

Este firesc ca Josie sa se piarda pe sine cand este anuntata ca Michael s-a sinucis. Fraza care mi-a ramas intiparita in minte si pe care nu cred ca o voi uita prea curand e cea notata si pe coperta "Ce se intampla cu un vis cand visatorul nu mai e?" Josie se simte abandonata, ramasa fara cel care a modelat-o, aratandu-i cum poate fi lumea adevarata. Urmeaza o calatorie in trecut plina de durere, amestecata cu momente din realitatea imediata care accentueaza parca ideea ca nimic nu mai conteaza.

Tanara este atrasa intr-un mod misterios de mama iubitului sau, pe care o detesta dar o si admira. Aceasta o considera pe Josie unica raspunzatoare pentru moartea fiului sau, dar relatia lor de ura se transforma intr-una de dependenta inexplicabila pentru doua fiinte care au pierdut omul pe care il iubeau cel mai mult pe lume.

Cum se va sfarsi aceasta poveste? Va las pe voi sa descoperiti pentru ca merita! Eu am fost acolo, in poveste. Am fost Josie pret de atatea pagini incat uneori mi se invartea capul cu fiecare dusca de votca pe care ea o bea ca sa uite si sa isi aminteasca. Am fost atat de Josie incat fiecare amintire a fericirii cu Michael ma facea sa plang. IT'S THAT GOOD!

Sper sa puteti trece peste limbajul licentios si peste descrierile uneori cam grafice. Pe mine sincer nu m-au deranjat, dar realizez ca sunt persoane pentru care aceste detalii pot fi neplacute si m-am gandit ca ar fi bine sa va avertizez. 

Ati citit vreuna din cartile lui Janet Fitch? Daca nu, v-ar tenta?

3 comentarii:

  1. Pare destul de interesantă cartea, nu am citit nimic de Janet Fitch și nici nu am auzit de ea... până acum! ;)) Eu acum citesc o carte cu mai multe povești scrise de E. A. Poe și îmi place deja foarte mult. Presimt că în curând va fi printre autorii mei preferați.
    O zi frumoasă și lectură plăcută!

    RăspundețiȘtergere
  2. Trebuie sa o pui la catastif!
    Musai! ;))
    O vreau si eu.
    Pupicius

    RăspundețiȘtergere