vineri, 18 septembrie 2015

Extrem de tare si incredibil de aproape - recenzie de carte

Vara asta cartile nu au prea avut loc in viata mea si simteam ca mor. Cand nu citesc pierd oxigen pretios, nu am cunoscut prea multe zile in viata in care sa nu trec macar peste cateva pagini. Ei bine, in ultimele doua luni am citit fix cat sa nu mor! Stiam inca ca vine momentul sa recuperez. Si aveam dreptate. Saptamana asta Katia a reinceput antrenamentele la gimnastica. Aproape doua ore de asteptat pe holuri pentru mine. Asa ca am decis sa nu imipierd titlul de "femeia aia care e mereu cu o carte la ea". Si am dat gata Extrem de tare si incredibil de aproape in doar doua zile. O luasem de pe libraria online preferata acum vreo cateva saptamani si inca nu apucasem nici sa o deschid. Blasfemie!

Nu, n-am vazut filmul. Daca imi cititi blogul de ceva vreme, stiti ca sunt undeva in epoca de piatra cu cultura cinematografica. Mereu imi fac notite mentale ca trebuie sa vad si filmul ala si ala si ala, dar ajung sa citesc o carte si nu mai am timp. Va spun totusi ca exista o ecranizare a cartii lui Jonathan Safranfoer, una care se spune ca ar fi exceptionala. Daca l-ati vazut dati de stire!


Sa ne intoarcem insa la roman, ca despre ala va povestesc eu. Nu pot sa va spun sigur daca mi-a placut. Stiu ce va intrebati: "cum naiba s anu iti dai seama daca iti place ceva sau nu?" Ei bine, cartea asta m-a debusolat complet. M-a facut sa plang, sa rad, sa ma infior de groaza si totusi cumva am ramas "pe margine". Nu am reusit sa intru in poveste cum mi se intampla alte dati. E bestseller, e bine scrisa, e sensibila si dramatica in acelasi timp, dar...

Oskar e un baietel de noua ani ca toti baieteii de noua ani. Nimic mai fals decat aceasta afirmatie crede el! E un baietel cu preocupari ciudate pentru varsta lui, care inventeaza in minte cele mai incredibile mecanisme de aparare impotriva tuturor fricilor care au aparut o data cu "cea mai rea zi". Ziua in care tatal sau a murit. 11 septembrie. Eroul sau a disparut lasandu-si fiul sa caute raspunsuri la prea multe intrebari.

Atunci cand baiatul descopera ceea ce crede el ca e un ultim mister legat de tatal sau, primeste sansa de a avea ceva de cautat. Ceva care sa il ajute sa isi aminteasca si sa uite, o calatorie pe care daca eram la literatura in liceu am fi numit-o "initiatica". Noroc ca nu suntem la literatura in liceu. Cheia pe care Oskar o descopera intr-o vaza in dormitorul tatalui sau ar putea sa descuie orice. Si cu siguranta baiatul nu are de gand sa renunte pana nu afla carei incuietori din New York ii apartine acea cheie.

In paralel cu drama interioara a copilului curge povestea de viata a bunicului sau care plecase inca dinainte ca tatal lui Oskar sa se nasca. Angoasa, pierderi, durere. Drama la nivel personal si la nivel uman. Razboiul care fura oamenilor tot ce au mai de pret. Demnitatea, iubirea, speranta, capacitatea de a-si asuma pierderile suferite. Un om pentru care cuvintele au devenit prieteni si dusmani de o potriva. Care isi poarta toata viata intr-o valiza cu scrisori netrimise copilului sau.

"Da" si "Nu" cele doua tatuaje pe care le are in palme chiriasul bunicii lui Oskar. Atat ramane din puterea de decizie a unui individ uneori. Dar ce te faci cand firul dintre cele doua e subtire si "Poate" e rupt fara cale de a-l lega la loc?

M-am intrebat de ce am ras la unele fragmente din carte. Daca stau sa ma gandesc bine bucatile de umor ale lui Oskar sunt cam fortate in mijlocul tuturor ororilor pe care copilul le-a invatat la o varsta mult prea frageda. Cumva totusi am ras.

Ce mi-a placut e ca autorul a facut cartea cumva criptica si personala, inserand poze despre care vorbeste in text, siruri de cifre care constituie coduri ale unui om care nu mai poate vorbi, pagini goale care sa simbolizeze nimicul care ne cuprinde pe toti uneori. Detaliile astea au facut-o parca mai interesanta.

Stiu, e una dintre cele mai confuze recenzii facute de mine vreodata. Va las pe voi sa decideti daca e ceva ce ati vrea sau nu sa cititi. Eu am incercat sa va ofer cat mai multe detalii pentru a va usura misiunea fara a strica totusi nimic din farmecul lecturii. Daca ati citit-o chiar sunt extrem de curioasa ce impresie v-a facut!


5 comentarii:

  1. Mie mi-a placut mult! Oscilatiile acelea halucinant de naturale intre copilarie si maturitate, intre durere si joc ale lui Oskar...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa aud asta. Eu sunt asa...sfasiata intyre sentimente un pic!:)

      Ștergere
  2. Trebuie sa recunosc ca pe mine ma cam tenteaza... Pune-o la pastrare! ;))
    Pupicius

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie nu mi-a placut deloc..nu mai stiu exact, am citit-o anul trecut, dar am ramas.."oookk, ce porcarie".

    RăspundețiȘtergere