joi, 5 aprilie 2018

Carti, carti, carti

Ultima postare despre carti s-a petrecut in noiembrie anul trecut, cand am facut un top al cartilor care mi-au placut in 2017. Am decis ca anul asta nu o sa mai astept atat de mult, asa ca vin cu un top 5 (bine, bineee de fapt e top 6 si una pe langa), urmand ca de acum incolo cand dau de ceva fain sa va spun rapid, asa cum faceam inainte. Ca lumea va aprecia au ba recenziile mele, ramane de vazut, eu am hotarat sa nu ma mai dezic de pasiunile mele, iar cititul ramane activitatea care ma relaxeaza intotdeauna. 

Fata cu fragi, Lisa Stromme: Iata o carte care mi-a placut mai mult decat m-as fi asteptat. Va spun cu sinceritate ca niciodata nu m-au miscat tablourile lui Edvard Munch. Nu fac parte dintre cei care sunt fini cunoscatori de arta, nici dintre cei care pretind cu ipocrizie ca tot ce e de neinteles le transmite niste senzatii la nivel metafizic. Sunt din topor, daca imi place imi place, daca nu, pa si la revedere! Asadar, un roman avand ca subiect principal una dintre cele mai celebre picturi ale sale, Strigatul, nu era chiar ceva care sa ma atraga. Totusi am riscat si bine am facut.


 Asgårdstrand e o mica asezare unde in fiecare vara isi dau intalnire artistii plastici, actorii, boemii vremii. Un loc in care se relaxeaza si creaza. Mica asezare este scoasa din ritmul obisnuit, iar locuitorii sunt de cele mai multe ori reticenti la felul in care artistii inteleg sa convietuiasca in comunitatea lor. Povestea excentricului Munch e redata de Johanne, o tanara fata care picteaza si intelege zbuciumul creatiei, o tanara servitoare careia i se reaminteste constant sa se tina cat mai departe de lumea de care se simte atat de atrasa. Nu va voi dezvalui prea multe, dar va voi spune ca daca va pasioneaza cat de putin ideea de artist neinteles, cartea asta o sa fie pe placul vostru. Personajele sunt extrem de bine conturate, chiar daca pe alocuri mie imi devenisera antipatice. Banuiesc ca atata timp cat mi-au trezit sentimente puternice, de orice fel ar fi fost ele, inseamna ca am de a face cu o carte buna! 

Strania calatorie a domnului Daldry, Marc Levy: Am citit multe carti de Marc Levy. Majoritatea urmeaza un tipar comercial si chiaar daca te prind si le citesti pe nerasuflate, nu ai putea sa le numesti capodopere literare. Inainte sa imi sara iar cineva in cap (pentru ca oooh ce ate comments am primit cand am spus ca Nicholas Sparks e chick lit), e o opinie pur subiectiva, nu zic ca nu se vand de nu se poate, nu zic ca Levy nu stie cum sa isi teasa povestile. Zic doar ca atunci cand pun mana pe o carte de-a lui stiu oarecum la ce sa ma astept. O singura data m-a bulversat, atunci cand am citit Copiii libertatii. Cartea aia pare sa fi fost scrisa de alt autor si e fantastica. Si apoi a mai facut o data aceeasi minune, cu Strania calatorie a domnului Daldry.

 Cartea asta nu seamana nici cu cele tipice lui, nici cu Copiii libertatii. Pentru mine a fost o lectura extraordinara deoarece are in centru povestea lui Alice, femeie pasionata de munca sa, care elaboreaza parfumuri in micul sau apartament londonez. Si stiti cum sunt eu cu orice tine de parfumuri. Viata lui Alice e complet data peste cap cand o ghicitoare ii deschide un orizont neverosimil, iar ea decide la indemnul vecinului sau de palier, Domnul Daldry, sa urmeze un drum improbabil, in cautarea unui destin pe care nici macar nu il doreste neaparat. Ce va descoperi ea este fascinant, dar mai fascinant e modul in care Levy a reusit sa ma faca sa ma indragostesc de Istanbul si sa imi doresc cu disperare sa ii cutreier stradutele. In viata mea nu m-a atras orasul ala, niciodata nu mi-am dorit sa il vizitez, iar acum altceva nu am in minte in afara faptului ca trebuie sa simt mirosul mirodeniilor din Marele Bazar, sa beau ceai de trandafiri si sa ma las purtata de visare. 

Orbi, Petronela Rotar: Daca sunteti cu mine de ceva vreme, stiti ce parere am despre cartile Petronelei Rotar. Femeia asta reuseste sa ma prinda inca de la primul rand. Am tot amanat sa cumpar Orbi, pentru ca citind opiniile altora am simtit ca mi-e frica. Va voi spune atat. 


Cartea asta ar trebui sa o citeasca oricine. Cu mintea deschisa si cu sufletul la fel. Probabil o sa aflati despre voi lucruri care nu o sa va placa. Dar o sa va ajute. O relatie abuziva, codependenta unor oameni cu un bagaj emotional imens, sedinte de terapie. O sa spuneti poate, la fel ca mine, ca nimic din asta nu rezoneaza cu viata voastra! In primul rand, sa ne bucuram ca spre deosebire de multi altii nu am trecut printr-o astfel de experienta. Si apoi sa incetam sa ne mai mintim, sa trecem dincolo de stratul initial si sa incepem sa ne gandim un pic. De unde ne vin noua fricile, nesigurantele, neiubirea de noi. Sa ne uitam la alegerile pe care le-am facut si sa ne intrebam de ce le-am facut. 

Eu una, dupa ce am terminat de citit cartea, am stat muta in fata mea, iar resorturile interioare pe care le-a pus in miscare Orbi au fost cel putin surprinzatoare. Nu va lasati inselati de aparenta simplitate a povestii in sine, cu Petronela e mereu mai mult de atat.

In ape adanci, Paula Hawkins: Fata din tren mi-a placut, a fost genul de carte pe care nu am putut sa o las din mana, desi de la un moment dat incolo incepusem oarecum sa intuiesc cam ce si cum se intampla. Totusi, In ape adanci mi s-a parut mai buna. 

Chiar daca la inceput m-a enervat teribil abundenta de personaje si m-am trezit ca nu mai reuseam sa ma dumiresc cine e care si capitolul care e vocea cui...Imediat ce am lamurit problema asta, m-am trezit atat de absorbita de poveste incat am citit in fiecare secunda disponibila. Nel Abott e moarta, iar cei apropiati nu par sa creada ca ea s-a sinucis. 

Apele intunecate ale raului au inghitit de-a lungul timpului multe femei, incepand din vremurile cand celor acuzate de vrajitorie li se facea "proba inotului", fiind scufundate in bulboana intunecata. Nel Abott a fost dintotdeauna fascinata de povestile celor care sfarsisera in apele acelea, iar acum le urmase soarta. Ce se va afla in urma anchetei privind moartea sa? Va rog sa ma credeti, o sa fiti surprinse. Chiar daca si aici am inceput sa intuiesc mai repede care va este finalul, tot mi s-a parut un thriller foarte bine ticluit, pe care il recomand cu caldura iubitoarelor genului.

Pervazul lui Dumnezeu, Ana Barton: De cand tot vreau eu sa pun mana pe ceva scris de Ana Barton! Si in sfarsit cerurile s-au deschis si intr-o zi, in plimbarea obisnuita printre rafturile bibliotecii, mi-a sarit in ochi Pervazul lui Dumnezeu. Am inhatat-o si am citit-o in doua zile, pe nemestecate. Iar acum tot ce pot sa spun e ca mai vreau. 



Povestirile Anei Barton au o sensibilitate aparte, un ceva al lor care te face prizonier fara drept de apel. Sunt facute sa te miste chiar daca au doar o pagina, doua si par uneori atat de simple incat la prima vedere unii ar ridica din umeri. Ana Barton e omul ala real, pe care il citesti pe Facebook si totusi te intrebi cum de i-a dat Al de Sus condeiul sa scrie in trei fraze ce simti tu de ani si nu poti sa compui nici in zeci de mii de cuvinte. Pana pun mana si pe alte carti, o citesc pe blogul ei si pe Facebook si ma bucur tare ca sunt contemporana cu atata lumina si caldura.

Ultimele doua carti, scrise de Jojo Moyes. As spune una calda si una rece, dar nu sunt sigura pe deplin. 

In cautarea unui destin. In sfarsit, inca o carte scrisa de Moyes care sa se ridice la inaltimea preferatelor mele, Ultima scrisoare de dragoste si Fata pe care ai lasat-o in urma. Din nou, nu dati cu pietre, chestie de preferinte, dar la mine astea au fost favorite desi am citit tot ce a scris ea. Inclinatia spre istorie ma face sa caut povesti complexe din timpuri apuse, iar In cautarea unui destin nu a dezamagit deloc! 

In Australia, 1946, la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, sase sute cincizeci de mirese se imbarca la bordul unui portavion pentru a isi reintalni in Anglia, barbatii cu care se casatorisera. Destinele unor femei cu firi extrem de diferite se impletesc, povestile lor de viata se desfasoara sub ochii nostri, iar soarta lor va fi neprevazuta. Personal am fost absolut  fascinata de cartea asta, mai ales ca aveam minime date privind faptele istorice care au stat la baza romanului. E o experienta in sine sa iti imaginezi cum in perioada atat de tulbure a razboiului oamenii cautau cu orice pret iubirea si frumosul, alegand uneori un drum anevoios, luand decizii sub impulsul momentului si ajungand apoi in situatii greu de imaginat. 


Silver Bay nu m-a prins deloc, am inceput-o intr-o perioada cand nu ma tragea inima la citit si nu am reusit deloc sa ma indragostesc de personaje si poveste. Apoi, la ultimele 150 de pagini, ritmul s-a schimbat si nu am mai respirat pana nu am terminat-o. Nu as stii nici acum sa va spun daca mi-a placut cu totul sau nu, habar nu am unde sa incadrez cartea asta.

 Povestea e una cu mare potential de ecranizare si sunt sigura ca multa lume o va gasi minunata. In mica localitate australiana Silver Bay, Lisa McCullen, alaturi de fiica sa si matusa ei Kathleen, traiesc o viata linistita, sau cel putin asta incearca. Lisa ascunde secrete bine ferecate de care a fugit cat de departe a putut si nu are de gand sa lase pe nimeni sa treaca dincolo de zidul pe care l-a ridicat in jurul sau. Cand Mike Dormer, un om de afaceri londonez soseste la hotelul lui Kathleen, nimeni nu banuieste ce intorsatura vor lua lucrurile pentru oamenii din Silver Bay.  

Pana una alta, pot sa va spun ca anul asta citesc ca apucata, asadar sunt sanse mari sa revin curand cu material proaspat. Va astept sa imi spuneti daca ati citit ceva dintre cartile despre care am povestit azi, daca v-au placut sau nu, daca va tenteaza ceva din lista asta si daca aveti si alte recomandari pentru mine. Sper sa nu aveti, pentru ca deja am un teanc de 15 carti care ma asteapta pe noptiera!:)) Incerc sa ma abtin din a cumpara alte si alte carti, dar nu prea imi iese, iar wishlistul mi se extinde de la o saptamana la alta!

2 comentarii:

  1. Am exact aceeași impresie despre Levy și cărțile lui, le consider bune de relaxare, singura excepție fiind Copiii libertăți, cea mai bună carte a lui, în opinia mea. Mi-au mai plăcut multicel și altele, dar Strania calatorie a domnului Daldry e una dintre preferatele mele. Na că acum m-a apucat dorul de cărțile lui... :))
    Eu însă aș încadra-o și pe Jojo Moyes cam la aceeași categorie cu Levy, chiar dacă poate sunt o idee mai complexe și ceva mai lungi cărțile ei, dar tot de relaxare le văd bune. Culmea, mie mi-a plăcut cel mai mult Fata pe care ai lăsat-o în urmă, dar la Ultima scrisoare de dragoste mi-am dat ochii peste cap de o mie de ori. Nu m-am decis dacă vreau s-o mai citesc sau nu, dar recunosc că acum m-ai tentat cu În căutarea unui destin.
    Nu m-a dat pe spate Fata din tren, chiar dacă m-a ținut cât de cât în suspans... până la un punct. Dacă zici totuși că-i mai complexă și interesantă cealaltă, parcă i-aș mai da o șansă autoarei.

    De mult mă țin s-o citesc pe Petronela, dar deh... prea multe cărți, prea puțin timp. Plus că parcă m-am focusat ceva mai mult pe „vechituri” în ultimul an, am făcut o pasiune în special pentur ce s-a scris cam în prima jumătate a secolului trecut.

    RăspundețiȘtergere
  2. spor la citit si sarbatori luminate si linistite!

    RăspundețiȘtergere