Parfumuri de amintire

Se spune ca fiecare om are mai dezvoltat unul dintre simturi. La mine cu siguranta e simtul mirosului. De cand ma stiu. Poate de aici dragostea mea pentru parfumuri, poate de aici reactia fizica la arome care imi aduc aminte de oameni, de locuri, de ani trecuti, de clipe frumoase sau mai putin frumoase. Poate de aici senzatia de vertij cand ma atinge fugitiv un iz de Davidoff Cool Water si bataile accelerate ale inimii cand mi se insinueaza in nari aroma lui Givenchy Gentleman.

De cand imi amintesc eu mama a avut un dulapior bine garnisit cu parfumuri cu care o asociam involuntar. Nu o sa pot vreodata sa desprind imaginea mamei suprapusa peste sticla eleganta de Organza. Nu o sa pot vreodata sa miros Organza fara sa ma simt acasa. A avut multe sticle cu elixir de feminitate dar dintre toate acesta a fost “al ei” cu adevarat. Si acum e. 

N-a trecut mult pana au inceput sa plece din dulapiorul ei garnisit sticle spre raftul meu de domnisoara in devenire. Prima mea mare iubire adevarata a fost L’Eau par Kenzo. Ii simt si acum mireasma subtila, fresh, numai buna pentru o adolescenta care visa cu ochii deschisi la orice ora. Parca ma vad si acum pufaind din sticla in seara aceea inainte de a merge la petrecerea unde l-am cunoscut pe EL. Asadar mirosul primilor fiori ramane L’Eau par Kenzo. 

O vreme m-am iubit cu D&G Light Blue. Pana cand toate fetele de pe strada au inceput sa miroasa a el. Cu regret ne-am despartit pentru ca mie nu mi-a placut nicicand sa fie al altcuiva ceva ce ar trebui sa fie doar al meu. A inceput apoi sirul de parfumuri mai altfel: Jil Sander care initial parea prea matur pentru mine dar care m-a invatat sa nu judec o sticla dupa prima folosire, Channel Allure care mi-a dezvaluit mai mult dintr-o lume sofisticata pe care nu credeam sa o descopar atat de curand, Ange ou Demon pentru care am declarat ca renunt la orice alta pretentie de cadou de Craciun, ziua mea si inca niste sarbatori. Si intr-o buna zi mama a venit acasa cu un parfum primit cadou de la o colega: Sensi de la Giorgio Armani. A zis ca daca il vreau sa il iau. L-am desigilat si atunci m-am gasit pe mine toata intr-un parfum…Despre povestea cu Sensi o sa va spun insa altadata.

N-o sa uit vreodata senzatia de tresarire pe care o aveam cand simteam Kenzo pour Homme pe strada. EL era la multi kilometri departare, ne vedeam cand binevoiau trenurile sa ne dea voie si fiecare regasire mirosea la fel.  Apoi am crescut impreuna si EL a trecut ca si mine la altfel de miresme. Acum Gentleman de la Givenchy e parfumul lui si in fiecare dimineata dupa ce pleaca de acasa il simt plutind prin camere. Si ca atunci si acum imi intiparesc in minte clipa asta. Stiu ca peste inca niste ani o sa mi-o amintesc. Exact cum e. Cu culorile, temperaturile, sperantele si visele invaluite in ceva atat de cotidian si nebagat in seama ca un simplu parfum.

Uneori nasul si sentimentalismul imi dau de furca. Trec pe strada pe langa vreo doamna mirosind puternic  a Eden de la Cacharel si imi amintesc de o persoana care i-a “furat” mamei parfumul preferat. Simt Very Irresistible de la Givenchy si ma vad in liceu luptand cu lacrimile provocate de colega pe care toti profesorii o favorizau pentru ca stia sa fie dulceaga si nu se stramba ca mine cand nu ii era ceva sau cineva pe plac.  De aceea pentru mine un site online ca Aoro e plin de povesti. Povestile mele, povestile altora… Amintiri bune sau rele. Viata.