miercuri, 14 ianuarie 2015

Cirese amare - recenzie de carte

Ieri pe la ora 10 ridicam noile carti de pe libraria online furnizoare de drog intelectual. La 17 copilul din dotare intra in sala de gimnastica si eu aveam ca de obicei o ora si jumatate de lectura. Am inceput cartea despre care va povestesc azi. Am ajuns acasa dupa antrenamente, am hranit si culcat copilul si pana la 23 nu am lasat cartea jos. Am intors ultima fila si am oftat gandindu-ma ca cele 190 de pagini s-au scurs fara sa le simt. Nu mai citisem de multa vreme o carte romaneasca scrisa de un autor contemporan.

Liliana Nechita e unul din multii emigranti romani din Italia. E una dintre mamele plecate cu gandul ca in tara nu mai poate sa ofere nimic copiilor ei. Una dintre femeile pe care a coplesit-o singuratatea, au coplesit-o umilintele si totusi a gasit o metoda de a goni demonii. A scris. Cirese amare, ca dulceata copilariei.


Cartea e conceputa sub forma unor scrisori catre cineva de acasa care ii e sprijin. Pe tot parcursul cartii simti ca tu esti cineva-ul de acasa. Cineva-ul care se va gandi la greutatile celor plecati la munca departe de oamenii pe care ii iubesc. Daca va asteptati la o capodopera literara, nu o veti gasi. E scrisa simplu, fara inflorituri de stil. Scrisa de un om cu studii medii probabil care vrea doar sa povesteasca tot ce a trait si simtit. Am avut mereu impresia citind ca e o ruda pe care o cunosc, plecata "la mai bine".

Va voi spune ca la fel ca marea majoritate a romanilor cunosc si eu destui oameni plecati dincolo. Neamuri (nu dintre cele mai apropiate, dar oricum), prieteni, n-are a face. Toti stim pe cineva! Putini spun adevarul a ceea ce inseamna munca in strainatate, a ce inseamna plecarea, ruperea de tot ce au avut si au stiut vreodata. Unii insa spun. Si le citesti rusinea din ochi si oboseala din suflet. Ca ar fi vrut sa nu plece, sa poata face ceva aici. Daca cineva are impresia ca Romania huzureste, se minte singur. Eu sunt constienta ca suntem privilegiati, ca ne e bine si multumesc mereu pentru asta! Chiar si in clipele in care as vrea mai mult decat am, stiu ca de fapt nu prea am motive sa ma plang. Mai stiu insa si ca la noi roata se poate intoarce intr-o secunda! Cei care sunt in patura de mijloc a societatii (marea noastra majoritate) au permanent o secure atarnata deasupra capului. Si nu e usor!

Citind scrisorile Lilianei m-am gandit la un unchi care si-a distrus sanatatea in Spania ani de zile, lucrand in constructii pentru ca fabrica unde muncea s-a inchis. M-am gandit ca s-a mai bucurat de vreo doi trei ani in tara si apoi a facut infarct. Era tanar. A fost tanar...Ca el sunt multi. Si sunt multi care inca vor sa spere aici, langa noi. Eu cunosc suficienti oameni care traiesc de azi pe maine, care inca functioneaza luand mancare pe datorie de la buticurile de pe strada lor. E simplu sa spui ca daca vrei sa faci ceva poti. Mai greu e sa descoperi ca de fapt nu e chiar asa.

Pe mine cartea m-a miscat. Stiam cam tot ce mi-a spus Liliana aseara, dar sa ti se reaminteasca toate acele lucruri in 190 de pagini te zdruncina un pic. Mi-am amintit de patronul italian de la magazinul de haine de peste drum de bijuteria unde am lucrat acum vreo 6 ani. Ala la 50 de ani care isi pipaia toate angajatele de 20 de ani si le facea in toate felurile. Si era la noi in tara. Imaginati-va daca ar fi fost la el in tara! Mi-am amintit cum a fost tratat grupul de turisti romani cu care am fost sa vizitam Italia acum vreo 8 ani. Cum mi-a venit sa plang cand imi beam ceaiul cu o prietena in holul hotelului si eram facute "copii de servitoare" in timp ce zambeau convinsi ca nu intelegem italiana. Aveam 19 ani si o dorinta mare sa ii scuip intre ochi.

Singurul lucru cu care nu sunt de acord in carte? La un moment dat autoarea vorbeste despre faptul ca romanii fata de italieni au o cultura generala vasta, ca pana si ciobanii stiu cine a fost Decebal si Eminescu. Nu mai e asa demult! Va rog sa luati 10 elevi de clasa a 10-a de pe strada si sa ii intrebati. O sa va vina sa plangeti. Oamenii tarii asteia s-au abrutizat. La ce le foloseste sa stie lucruri care nu ii ajuta sa puna o paine pe masa? 

Va spun sa cititi cartea asta daca vreti sa vedeti o bucata de realitate pe care doar o banuiti. Sau daca vreti sa va confirmati ca uneori binele de afara e doar de bravada pentru cei plecati de curand. Cititi ca sa vedeti ca nici acolo nu cresc bani in copaci. Ca la pomul laudat nu te duci cu sacul! Si sa nu spuneti ca "acolo" pleaca doar necalificatii. Nu e asa. Stiu oameni care au ajuns din ingineri chimisti vopsitori de garduri. Din functionar la banca, spalator de podele. Invatati sa priviti lucrurile in mod realist. Doar pentru ca tu nu esti acum in situatia aia, nu inseamna ca soarta te-a scutit!

4 comentarii:

  1. Sunt si nu sunt de acord cu ce spui.Sunt de acord ca multi romani au plecat sperand la un miracol sau neavand incotro dar sa nu crezi ca noua aici ne e bine asa.Suntem cam mandri degeaba. In momentul in care ajungi sa vezi ce inseamna sa traiesti mediu in afara te ingrozesti de cat de limitati suntem.Baiatul cel mare este student in Danemarca si nu iti pot spune ce frumos imi vorbeste despre oamenii de acolo,despre studentii romani de solidaritate,omenie si ce mai vrei dar nu uita sa-mi spuna si de tiganii care fura bicicletele ,le dezmembreaza sa le trimita in tara.Atunci ii este rusine sa spuna ca e roman.In vara am stat in Copenhaga 10 zile si singurii romani vazuti au fost niste"'italieni"' de Militari de intrai 10 m in pamant de rusine.Eu cred ca am fost priviti intr-un fel la inceput dar singuri ne-am stricat numele, daca tu esti mandru de numele si tara ta vei fi tratat ca atare. Si ca sa fac pe "'diavolul'' de ce nu scoate o carte si un roman realizat si fericit din afara tarii? Florina A. ( email florina_atanasiu@yahoo.com)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tocmai asta am spus...stiu ca nu e bine dincolo. Dar situatia e cumva diferita pentru cei care pleaca sa invete acolo, sau in orice caz pentru cei care pleaca la ceva "mai sigur". Cartea asta e insa despre "zilieri", despre cei pentru care plecarea e o lupta pentru a supravietui. Sunt desigur si exceptii, la fel ca peste tot, sunt si oameni care au reusit sa realizeze ceva muncind acolo pe branci. Si sa stii ca mi-as dori enorm sa citesc o carte asa cum spui tu...

      Ștergere