marți, 6 octombrie 2015

Dewey - Pisoiul din biblioteca unui mic oras cucereste lumea

Recenzia de azi e una tare simpatica. Sau ma rog, nu recenzia, ci cartea despre care o sa va povestesc! Am tot citit despre volumul asta si eram tare curioasa sa il lecturez. Recunosc ca desi nu sunt neaparat fan pisici, poza de pe coperta m-a cucerit.

Dewey-Pisoiul din biblioteca unui mic oras cucereste lumea nu este un volum de fictiune, asa ca daca va asteptati la un roman catchy cu si despre pisici, n-o sa va fie implinite asteptarile. Vicki Myron, directoarea bibliotecii din Spencer, Iowa a povestit in paginile acestei carti viata pisoiului adoptat de ea. 

De la prima intalnire isi da seama ca Dewey e un motan deosebit. In primul rand pentru ca a reusit sa supravietuiasca o noapte intreaga frigului crancen de ianuarie in cutia de recuperare a cartilor de la biblioteca. In al doilea rand pentru ca nu si-a pierdut increderea in oameni, ba dimpotriva. 

Cu fiecare intamplare povestita bibliotecara ne convinge ca acel motan era mult mai inteligent si intelegator decat alte pisici, ca isi folosea al saselea simt pentru a alina oamenii si pentru a-i apropia. E interesant cum o pisica a legat o comunitate, cum a reusit sa teasa o istorie locala, ajutand oamenii din oras sa simta ca apartin de ceva, intr-o perioada destul de neagra a istoriei lor.


Pentru orice iubitor de pisici sau de carti, aceasta e o lectura obligatorie. O sa va placa cu siguranta, o sa va amuze, o sa va induioseze, o sa va faca sa vreti sa va vizitati biblioteca publica din oras. Senzatia aceea de caldura si liniste dintre rafturi, imaginea unei cozi portocalii de pisica plimbandu-se printre tomuri, toate sunt surprinse foarte bine in carte.

E greu de inteles pentru mine cum de atmosfera in carte e atat de frumos surprinsa, avand in vedere ca autoarea nu foloseste figuri de stil alese, nu romanteaza ci pur si simplu scrie intr-un stil destul de ...jurnalistic as spune eu. Poate pentru ca din randurile ei se simte cat de mult il iubeste pe Dewey. Poate pentru ca paginile de istorie a orasului si a bibliotecii te fac sa te transpui in context fara sa vrei. Cert e ca am savurat fiecare pagina desi la inceput nu ma asteptam.

Modul in care un animal reuseste sa vindece multe din problemele unui intreg oras e uluitor. Felul in care Vicki reuseste sa se apropie de Dewey e induiosator, mai ales dupa ce culegem pe parcursul cartii povestea vietii ei, una deloc usoara. Dupa o boala grea, o casnicie esuata din cauza unui sot alcoolic, o lupta continua pentru o viata mai buna alaturi de fiica sa, Vicki aproape ca primeste sansa de a se juca si a copilari alaturi de motanul bibliotecii din Spencer.

Inca o data am ales bine din libraria online preferata. Chiar si cand ma las purtata de toane de moment se pare ca reusesc sa descopar mici comori. Cu tot dragul va recomand sa cititi povestea lui Dewey si daca o veti face, sper sa va prinda la fel de tare cum m-a prins pe mine.

4 comentarii:

  1. cred ca este o carte tare interesanta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Uau, m-ai surprins. De obicei ma inspir de la tine pentru urmatoarele carti pe care le cumpar, insa de data asta e vb despre o carte pe care am citit-o deja. Eu am ales-o datorita pisicii de pe coperta si mi-a placut tare :). A fost dragut sa imi amintesc de aceasta carte

    RăspundețiȘtergere